COMUNICAT DE PRESĂ nr.48/2026

Programul de voluntariat „Salvator din pasiune” – o nouă etapă de recrutare în martie 2026

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bistrița” al județului Bistrița-Năsăud anunță lansarea unei noi etape de recrutare în cadrul programului național de voluntariat „Salvator din pasiune”, începând cu luna martie 2026.

Aflată la cea de-a XIV-a etapă de desfășurare, campania are ca obiectiv consolidarea legăturii dintre societatea civilă și serviciile profesioniste pentru situații de urgență, prin implicarea activă a voluntarilor în sprijinul comunității. Programul oferă oportunitatea persoanelor motivate și responsabile să se alăture echipelor de intervenție, contribuind la diseminarea informațiilor preventive și la aplicarea cunoștințelor dobândite în situații reale.

Activitatea voluntarilor este una esențială în sprijinirea misiunilor derulate de inspectorat, iar pregătirea acestora se realizează etapizat, prin parcurgerea unor ședințe teoretice și practice, susținute de specialiști din cadrul instituției. Procesul de formare urmărește dezvoltarea competențelor necesare intervenției în situații de urgență, precum și asumarea responsabilităților specifice activității de voluntariat.

Pentru a se înscrie în program, candidații trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 16 și 65 de ani, să fie apți din punct de vedere medical și psihologic, să nu fi fost condamnați pentru săvârșirea de infracțiuni cu intenție și să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență.

Depunerea cererilor de înscriere se realizează începând cu data de 2 martie 2026, pe tot parcursul anului, fizic, la sediul unității din Bistrița, strada Sigmirului nr. 16, de luni până vineri, în intervalul orar 09:00 – 15:00, sau online, la adresa de e-mail spirc@isubn.igsu.ro. Constituirea seriilor de pregătire se face în ordinea primirii cererilor, fiecare serie fiind formată din 45 de persoane. Candidații selectați vor fi contactați telefonic pentru completarea dosarului și pentru informări suplimentare privind etapele următoare.

 Informații detaliate privind condițiile de înscriere, documentele necesare și modelul de cerere sunt disponibile pe site-ul oficial al inspectoratului: https://isubn.igsu.ro/program-voluntariat/salvator-din-pasiune-942

Prin programul „Salvator din pasiune”, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bistrița” își reafirmă angajamentul față de comunitate, promovând spiritul civic, responsabilitatea și solidaritatea. Voluntariatul în domeniul situațiilor de urgență reprezintă nu doar o formă de implicare activă, ci și o oportunitate de formare personală și profesională, într-un cadru organizat și bine structurat.

Pentru relații suplimentare, persoanele interesate pot apela numărul de telefon 0740 217 934, de luni până vineri, în intervalul 09:00 – 15:00.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bistrița” încurajează toți cetățenii care doresc să contribuie la creșterea gradului de siguranță al comunității să aleagă voluntariatul și să devină parte din echipa celor care salvează vieți.

INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE ISU „BISTRIŢA”