BULETIN INFORMATIV nr. 81/2025
Misiunile pompierilor militari bistrițeni în acest sfârșit de săptămână
În perioada 20-23 iunie, echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bistrița” al județului Bistrița-Năsăud au desfășurat 89 de misiuni, majoritatea constând în acordarea primului ajutor calificat prin intermediul echipajelor SMURD. La acestea s-au adăugat intervenții în sprijinul comunității, acțiuni de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență.
Vineri, 20 iunie, în jurul orei 14:00, un echipaj de terapie intensivă mobilă, un echipaj de scafandri și un echipaj cu barcă au intervenit pe Lacul Colibița, după ce o persoană a căzut în apă de pe o hidrobicicletă.
Victima – un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani – a fost extrasă din nefericire fără semne vitale din apă de către echipajul de scafandri.
Duminică 22 iunie, la ora 16:40, pompierii militari de la Detașamentul Bistrița au intervenit la un accident rutier în localitatea Livezile, unde un autoturism a intrat într-un cap de pod.
Patru persoane au fost implicate în accidentul rutier, toate au fost gasite conștiente și cooperante în fara autoturismului. Ulterior, trei dintre victime, care prezentau contuzii, au fost transportate la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare.
Activitatea operativă a inspectoratului reflectă permanenta preocupare pentru protejarea vieții și bunurilor cetățenilor, iar fiecare intervenție se desfășoară cu profesionalism, promptitudine și implicare.
Nu uitați! Informații despre comportamentul adecvat în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute accesând platforma națională de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE ISU „BISTRIŢA”