BULETIN INFORMATIV nr. 123/2026

Intervențiile pompierilor militari bistrițeni în acest sfârșit de săptămână

În perioada 22 – 25 mai 2026, echipajele operative ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bistrița” al județului Bistrița-Năsăud au gestionat zeci de misiuni dedicate protejării vieții și bunurilor cetățenilor, intervenind atât în situații de urgență medicală, accidente rutiere și incendii, cât și în misiuni de sprijin pentru comunitate.

Potrivit datelor centralizate la nivelul Dispeceratului Integrat ISU – SAJ Bistrița-Năsăud, în cursul zilei de 22 mai au fost înregistrate 23 de intervenții SMURD, dintre care două accidente rutiere și o intervenție cu descarcerare, precum și o misiune de asistență a persoanelor în sprijinul SAJ. Tot în aceeași zi au fost executate două exerciții și o misiune de recunoaștere operativă, fiind gestionată și o intervenție pentru asigurarea măsurilor PSI la un accident rutier.

În data de 23 mai, echipajele SMURD au intervenit la 25 de solicitări, dintre care patru accidente rutiere. De asemenea, pompierii militari au gestionat două incendii, fără a fi înregistrate victime.

Ziua de 24 mai a adus un număr ridicat de intervenții operative, fiind înregistrate 27 de misiuni SMURD, dintre care trei accidente rutiere și o intervenție de descarcerare. Totodată, pompierii au intervenit pentru stingerea a două incendii, dintre care unul de vegetație, precum și pentru alte intervenții specifice.

Printre cele mai relevante misiuni gestionate în această perioadă se numără intervenția desfășurată în localitatea Ilva Mare, unde o autobasculantă încărcată cu piatră s-a răsturnat, iar șoferul a rămas blocat în cabina surprinsă sub încărcătură. Salvatorii au desfășurat o intervenție complexă de descarcerare, folosind inclusiv automacaraua inspectoratului și utilaje ale serviciilor voluntare pentru situații de urgență. Victima a fost extrasă, stabilizată de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD și transportată cu elicopterul SMURD la UPU SMURD Târgu Mureș.

 O altă intervenție dificilă a avut loc în zona Poiana Narciselor, unde o femeie în vârstă de aproximativ 31 de ani a suferit o fractură la un membru inferior, într-o zonă greu accesibilă. La caz au intervenit echipajele SMURD, Salvamont și elicopterul SMURD de la Baza Aeromedicală Mureș. Victima a fost stabilizată și evacuată aerian către UPU SMURD Târgu Mureș. Intervenția a fost sprijinită și de mai mulți salvatori aflați în timpul liber, care au acordat primul ajutor până la sosirea echipajelor operative.

În localitatea Cireșoaia, pompierii militari și voluntarii au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case de locuit, pe o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați. Datorită reacției rapide a proprietarului, a localnicilor și a serviciilor voluntare pentru situații de urgență, incendiul a fost localizat rapid, iar zona de locuit a imobilului a fost protejată. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind o afumătoare lăsată nesupravegheată.

De asemenea, echipajele operative au intervenit luni, 25 mai, în localitatea Rebrișoara, la un accident rutier în urma căruia un autoturism a părăsit partea carosabilă. Două persoane au fost rănite, una dintre victime fiind încarcerată. Pompierii militari au extras victima în siguranță, aceasta fiind ulterior stabilizată și transportată la UPU SMURD Bistrița.

Tot în această perioadă au fost gestionate și alte situații de urgență, inclusiv incendii de vegetație, accidente rutiere cu victime, misiuni de acordare a primului ajutor medical și intervenții pentru protejarea comunităților din județ.

ISU Bistrița-Năsăud reamintește cetățenilor importanța respectării măsurilor de prevenire a incendiilor, a conducerii preventive și a adoptării unui comportament responsabil în activitățile desfășurate în natură sau în gospodării.

Pentru a afla mai multe informații despre prevenirea situațiilor de urgență și modul corect de reacție, accesați www.fiipregatit.ro și descărcați gratuit aplicația DSU, disponibilă în App Store și Google Play.

INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE ISU „BISTRIŢA”