ȘTIRE DE PRESĂ nr. 177/2026

Biciclist accidentat in localitatea Livezile

Un bărbat în vârstă de aproximativ 70 de ani a fost grav rănit, marți, 18 august, în urma unui accident rutier produs în localitatea Livezile, după ce bicicleta pe care se afla a fost lovită de un autoturism.

La locul accidentului au fost direcționate de urgență echipaje de intervenție, inclusiv echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD.

La sosirea salvatorilor, biciclistul a fost găsit în stare de inconștiență, dar cu respirație prezentă. În urma evaluării medicale, s-a constatat că bărbatul era politraumatizat, starea acestuia necesitând acordarea imediată a îngrijirilor medicale de specialitate.

Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a intervenit pentru stabilizarea victimei, având în vedere starea sa, bărbatul a fost intubat la locul accidentului.

Ulterior, acesta a fost transportat la UPU SMURD Bistrița pentru continuarea îngrijirilor și efectuarea investigațiilor medicale suplimentare.

 

INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE ISU „BISTRIŢA”