ȘTIRE DE PRESĂ nr. 129/2025
ISU Bistrița-Năsăud, invitat la World Rescue Challenge 2025 – Karlovac, Croația
Lotul de descarcerare al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bistrița” al județului Bistrița-Năsăud a participat, în calitate de invitat, la prestigiosul eveniment internațional World Rescue Challenge 2025, desfășurat în perioada 18 – 21 septembrie, la Karlovac, Croația.
Invitația a venit din partea domnului Miroslav Rade, comandantul pompierilor din Karlovac, și a oferit pompierilor bistrițeni oportunitatea de a asista la una dintre cele mai importante competiții mondiale dedicate echipajelor specializate în descarcerare și prim-ajutor.
Evenimentul a reunit echipe din numeroase țări, care au demonstrat cele mai avansate tehnici și proceduri de salvare a victimelor implicate în accidente rutiere. Prezența la competiție le-a permis pompierilor bistrițeni să observe modul de lucru al colegilor din străinătate, să cunoască noi abordări tactice și să înțeleagă tendințele internaționale în acest domeniu.
Pe parcursul vizitei, s-au creat legături profesionale cu pompierii croați, fiind deschise perspective pentru schimburi de experiență și colaborări viitoare. Reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud au subliniat importanța acestor contacte, care contribuie la dezvoltarea profesională a echipajelor și la creșterea nivelului de pregătire în misiunile de salvare.
Participarea la World Rescue Challenge 2025 confirmă angajamentul ISU Bistrița-Năsăud de a investi constant în pregătirea personalului și de a căuta cele mai bune soluții pentru a răspunde cu profesionalism și eficiență situațiilor de urgență
INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE ISU „BISTRIŢA”