Misiunile pompierilor militari bistrițeni în acest sfârșit de săptămână

BULETIN INFORMATIV nr. 118/2024

În perioada 20.09.2024, ora 08.00 – 23.09.2024, ora 08.00, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bistrița” al județului Bistrița – Năsăud au intervenit pentru protejarea vieții, bunurilor materiale și a mediului înconjurător la 80 de evenimente și acțiuni specifice, după cum urmează:

· 68 cazuri SMURD pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave dintre care șase au fost gestionate de către echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD;

·  două incendii izbucnite în zona de competență;

·  patru misiuni de apărare împotriva incendiilor;

·  o misiune de sprijin al echipajelor Serviciului de Ambulanță Județean;

·  patru accidente rutiere;

·  o misiune asanare muniție.

Sâmbătă, 21 septembrie a.c., în jurul orei 19.00, două echipaje SMURD, inclusiv echipajul de terapie intensivă, un echipaj de pompieri pentru asigurarea masurilor specifice și un echipaj SAJ Bistrița-Năsăud au intervenit pe raza localității Căianu Mic la un accident rutier - coliziune între un autoturism și o motocicletă pe care circulau două persoane. La fața locului pompierii au găsit două victime, dintre care una era inconștientă (stop cardiorespirator) căreia i s-a aplicat protocolul de resuscitare pe loc. Organismul victimei de sex feminin găsită inconștientă, in stop cardiorespirator a răspuns manevrelor aplicate de către echipajele medicale. 

Tânăra a fost stabilizată (intubată), preluată de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD pentru a fi transportată la UPU - SMURD Cluj - Napoca. Pe traseul înspre UPU Cluj Napoca victima a intrat din nou în stop cardiorespirator, dar din nefericire organismul acesteia nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare, medicul fiind nevoit sa îi declare decesul.

Cea de-a doua victimă implicată în accident, bărbat a fost preluat cu fractura deschisă membru superior de către echipajul aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud și a fost evacuat la UPU SMURD Bistrița.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului www.fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

 INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE ISU „BISTRIŢA”