BULETIN INFORMATIV nr. 208/2025

Misiunile pompierilor militari în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, pompierii militari bistrițeni au gestionat 31 de intervenții, dintre care 26 de misiuni SMURD. De asemenea, pompierii au intervenit la trei accidente rutiere și au lichidat două incendii.

Miercuri, 10.12, a.c., în jurul orei 13.30, pompierii au intervenit în localitatea Cociu, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un stâlp de curent. La fața locului au ajuns rapid un echipaj de pompieri și un echipaj de prim ajutor SMURD. Din fericire, persoana implicată în accident era conștientă, cooperantă și reușise să iasă singură din autoturism, fiind preluată de echipaje pentru evaluare medicală.

Câteva ore mai târziu, forțele ISU Bistrița-Năsăud, alături de SVSU Rodna, au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la coșul de fum al unui bloc din localitate. Fumul dens a inundat două apartamente, iar pompierii au acționat prompt pentru evacuarea persoanelor aflate în interior și pentru limitarea pagubelor. Din fericire nu au fost raportate victime. Incendiul a fost stins în limitele găsite.

După-amiaza a adus un nou apel de urgență, de această dată în localitatea Mititei, unde într-un accident rutier au fost implicate două autoturisme. La locul incidentului au fost direcționate un echipaj de prim ajutor SMURD, un echipaj de pompieri și un echipaj SAJ. Cele patru persoane implicate în accident au fost găsite conștiente și cooperante, fiind evaluate medical. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale suferind leziuni care nu le-au pus viața în pericol.

 Pentru a afla mai multe informații despre prevenirea situațiilor de urgență și modul corect de reacție, accesați www.fiipregatit.ro și descărcați gratuit aplicația DSU, disponibilă în App Store și Google Play.

foto (arhivă)

INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE ISU „BISTRIŢA”