BULETIN INFORMATIV nr. 205/2025

Misiunile pompierilor militari în acest sfârșit de săptămână

În acestsfârșit de săptămână, pompierii militari bistrițeni, au intervenit la 82 de misiuni pentru protejarea vieții și bunurilor cetățenilor.

Echipajele SMURD au răspuns prompt unui număr total de 66 de solicitări, cele mai multe fiind pentru acordarea asistenței medicale de urgență, inclusiv intervenții la accidente rutiere și cazuri medicale care au necesitat sprijinul echipajelor SAJ. O parte dintre intervenții au vizat accidente rutiere în urma cărora victimele au necesitat îngrijiri medicale specializate și transport la unități spitalicești.

În dimineața zilei de 6 decembrie, în jurul orei 07.00, echipajele Stației de Pompieri Beclean au fost direcționate de urgență la un accident rutier produs între localitățile Florești și Mogoșeni. La sosirea forțelor de intervenție, au fost identificate două victime conștiente și cooperante, care reușiseră să iasă singure din autoturismul răsturnat. Acestea prezentau multiple contuzii, una dintre victime având suspiciune de fractură la nivelul unui membru inferior. După acordarea primului ajutor și stabilizare, persoanele au fost transportate la CPU Beclean pentru investigații medicale amănunțite.

Tot în cursul zilei de 6 decembrie, un alt accident rutier a avut loc pe raza localității Ilva Mică, unde au intervenit echipajele Stației de Pompieri Sângeorz-Băi. La fața locului au fost găsite două victime conștiente, care, după evaluarea și stabilizarea medicală, au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare.

În noaptea de 7 decembrie, la ora 02.36, pompierii Stației Prundu Bârgăului au intervenit în localitatea Colibița, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la două cabane din lemn, de mici dimensiuni. Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite, fără a se înregistra victime.

De asemenea, în dimineața zilei de 7 decembrie, pe raza localității Maieru, s-a produs un alt accident rutier în urma căruia au rezultat trei victime, respectiv doi adulți și un minor. Persoanele rănite au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital după stabilizare.

 Pe linia situațiilor de urgență, pompierii au mai intervenit pentru stingerea unor incendii precum și pentru alte misiuni specifice, cum ar fi, măsuri de prevenire și stingere a incendiilor la evenimente publice.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud rămâne permanent mobilizat pentru gestionarea situațiilor de urgență.

 Pentru a afla mai multe informații despre prevenirea situațiilor de urgență și modul corect de reacție, accesați www.fiipregatit.ro și descărcați gratuit aplicația DSU, disponibilă în App Store și Google Play.

INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE ISU „BISTRIŢA”