BULETIN INFORMATIV nr. 171/2025

Misiunile pompierilor militari bistrițeni din acest sfârșit de săptămână

În acest sfârșit de săptămână, pompierii militari bistrițeni au fost solicitați să intervină la 71 de misiuni, desfășurate în sprijinul comunității.

Dintre acestea, 62 de intervenții au fost gestionate de echipajele de prim ajutor SMURD, iar șapte misiuni au fost realizate de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, care au acordat asistență medicală de urgență persoanelor aflate în dificultate.

Totodată, pompierii au acționat la trei accidente rutiere, precum și la alte trei situații de urgență diverse. În plus, au fost desfășurate două intervenții pentru stingerea incendiilor și o misiune de sprijin a Serviciului de Ambulanță Județean.

Vineri noaptea, în municipiul Bistrița, pe strada Calea Moldovei, echipajele de intervenție au acționat la un accident rutier în care un autoturism a intrat într-o țeavă de gaz. Au fost asigurate măsurile de prevenire a incendiilor, iar furnizorul de gaz a fost solicitat pentru verificarea și remedierea avariei.

Sâmbătă, în localitatea Monariu, două echipaje de pompieri, un echipaj de prim ajutor SMURD și un echipaj SAJ au intervenit la un accident rutier soldat cu două victime. Una dintre acestea, o femeie, a fost găsită blocată în autoturism, prezentând multiple traumatisme. După ce a fost extrasă în siguranță, aceasta a fost transportată la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare. Cea de-a doua victimă, un bărbat, a refuzat transportul la spital.

Sâmbătă seara, echipajele de pompieri au intervenit la două incendii. Primul a fost anunțat în localitatea Sângeorz-Băi, unde două echipaje de pompieri și un echipaj de prim ajutor SMURD au acționat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la anexa unei cabane. Focul a fost localizat la nivelul anexei, fără a se extinde la cabană.

 Ulterior, în localitatea Cepari, două echipaje de pompieri și un echipaj de prim ajutor SMURD au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o afumătoare care s-a extins la anexa gospodărească învecinată. Datorită intervenției rapide, incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite înainte să se propage la casa de locuit aflată în apropiere.

 Pentru a afla mai multe informații despre prevenirea situațiilor de urgență și modul corect de reacție, accesați www.fiipregatit.ro și descărcați gratuit aplicația DSU, disponibilă în App Store și Google Play.

INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE ISU „BISTRIŢA”