BULETIN INFORMATIV nr 41/2025

Intervențiile din ultimele 24 de ore

În intervalul 19 martie, ora 08.00 – 20 martie, ora 08.00, echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud au intervenit în 25 de situații de urgență. Fie că a fost vorba de acordarea primului ajutor medical, stingerea incendiilor sau alte misiuni speciale, pompierii și paramedicii SMURD au fost la datorie, asigurând protecția și siguranța cetățenilor.

Incendiu ca de locuit în localitatea Romuli.

Trei echipaje de pompieri nasaudeni și SVSU Romuli au intervint în această dimineață în localitatea Romuli la un incendiu izbucnit la o casă de locuit.

Incendiul se manifesta la o casă de locuit, bucătărie de vară și o anexă. La locul incendiului au fost găsite două victime, una inconștientă in stop cardio respirator, cealaltă conștientă, cu atac de panic[. Cele doua femei au fost scoase din casa cuprinsă de incendiu pe geam de către pompierii voluntari din cadrul SVSU Romuli, aceștia fiind cei care au asigurat prima intervenție la locul incendiului.

Din fericire, organismul femeii găsite în stop cardio - respirator a răspuns manevrelor aplicate de către pompieri, echipajul aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud și polițiști de la fața locului. Femeia a fost predata echipajului de terapie intensivă mobilă SMURD cu semne vitale. Cealaltă victima de la locul incendiului a fost preluată de un echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud, conștientă, prezenta insuficienta respiratorie. Ambele victime au fost intubate și transportate la UPU SMURD Bistrița de către echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD și echipajul aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud cu medic.

Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 300 mp, constând în casa de locuit, bucătărie de vară și două anexe. Din zona de manifestare a incendiului au fost salvate 30 de pisici, iar o pisică și un cățel au fost găsiți carbonizați.De asemenea, pompierii au evacuat două butelii de gaz, una din ele a explodat. După finalizarea intervenției s-a stabilit faptul ca incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de un scurtcircuit electric la instalația electrică a anexei gospodărești lipită de casa de locuit.

 Doi minori și un adult intoxicați cu monoxid de carbon.

Doi minori si un adult au fost găsiți intoxicați cu monoxid de carbon, conștienți, într-o casă de locuit pe strada Bela Bartok  din municipiul Bistrița.  La caz au intervenit un echipaj SMURD și un echipaj de pompieri pentru măsurători și actiuni specifice.

Minorii în vârstă de 5 și 7 ani, împreună cu mama lor, în vârstă de aproximativ 30 de ani au fost preluați de echipajele SMURD și transportați conștienți și cooperanți la UPU SMURD Bistrița, pentru investigații medicale amănunțite.

Pompierii au procedat pentru ventilarea încăperilor casei de locuit regim de înălțime parter plus etaj. Pompierii militari împreună cu echipa de intervenție a distribuitorului de gaz au  identificat în camera copiilor, în urma măsurătorilor specifice, o concentrație de monoxid de carbon.

 Măsuri preventive pentru evitarea intoxicației cu monoxid de carbon

 1. Ventilarea și aerisirea locuinței

            • Asigurați o ventilație corespunzătoare în încăperi, mai ales în cele unde funcționează aparate pe gaz.

            • Deschideți periodic ferestrele pentru aerisirea încăperilor, chiar și în sezonul rece.

            • Nu blocați grilele de aerisire ale sobelor, centralelor termice sau ale altor sisteme de încălzire.

2. Întreținerea și verificarea instalațiilor de încălzire

            • Efectuați periodic verificarea tehnică a centralelor termice, sobelor, boilerelor și a altor aparate care utilizează combustibili fosili (gaz, lemn, cărbune, petrol).

            • Curățați coșurile de fum cel puțin de două ori pe an, înainte și în timpul sezonului rece.

         • Apelați doar la personal autorizat pentru montajul, întreținerea și verificarea instalațiilor de încălzire și a coșurilor de fum.

3. Instalarea detectoarelor de monoxid de carbon

            • Montați detectoare de monoxid de carbon în locuință, în special în apropierea surselor de ardere (centrală termică, sobă, boiler, aragaz).

            • Alegeți detectoare certificate și verificați periodic funcționalitatea acestora.

            • În cazul declanșării alarmei, evacuați imediat locuința și apelați 112.

4. Utilizarea corectă a echipamentelor de încălzire

            • Nu folosiți aragazul sau cuptorul pe gaz pentru încălzirea locuinței.

            • Nu folosiți instalații improvizate sau surse de încălzire defecte.

            • Nu lăsați sobe, calorifere electrice sau alte sisteme de încălzire în funcțiune nesupravegheate.

5. Atenție la simptomele intoxicației cu monoxid de carbon

            • Recunoașteți semnele intoxicației: dureri de cap, amețeli, greață, slăbiciune, confuzie.

            • Dacă apar aceste simptome în locuință, ieșiți imediat la aer curat și sunați la 112.

            • În cazul unei expuneri prelungite, intoxicația poate duce la pierderea cunoștinței și chiar la deces.

6. Măsuri pentru siguranța copiilor și a persoanelor vulnerabile

            • Supravegheați copiii și vârstnicii pentru a observa semnele de intoxicație.

            • Nu lăsați copiii nesupravegheați în încăperi unde funcționează sobe sau alte surse de încălzire.

            • Asigurați-vă că dormitoarele au o sursă sigură de încălzire și sunt bine ventilate.

7. Colaborarea cu specialiștii și autoritățile

            • Programați inspecții periodice la instalațiile de gaz și de evacuare a fumului.

            • Respectați recomandările distribuitorului de gaz și ale pompierilor privind siguranța instalațiilor.

            • În cazul unui incident, evacuați imediat locuința și permiteți accesul echipelor de intervenție pentru verificări și măsurători specifice.

Prin respectarea acestor măsuri, riscul intoxicației cu monoxid de carbon poate fi redus considerabil, protejând sănătatea și viața membrilor familiei.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro

INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE ISU „BISTRIŢA”