STIRE DE PRESĂ nr. 232/2026
Trei persoane transportate la spital în urma unui accident rutier produs în localitatea Viișoara
Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița au intervenit în cursul dimineții de vineri, 13 noiembrie, la un accident rutier produs în localitatea Viișoara, în care au fost implicate patru persoane.
La sosirea echipajelor de intervenție, toate cele patru persoane implicate în evenimentul rutier erau conștiente și cooperante. Salvatorii au acționat pentru evaluarea stării de sănătate a persoanelor implicate, acordarea asistenței medicale de urgență și asigurarea măsurilor specifice de prevenire a producerii unor situații suplimentare de risc.
În urma evaluării medicale efectuate la locul accidentului, trei persoane de sex feminin, cu vârste cuprinse între 14 și 30 de ani, care prezentau leziuni minore, au fost transportate la spital pentru investigații medicale suplimentare și îngrijiri de specialitate.
Pe parcursul intervenției, echipajele operative au urmărit gestionarea în condiții de siguranță a situației și acordarea sprijinului necesar persoanelor implicate.
INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE ISU „BISTRIŢA”

